AcasaPortalCalendarFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Distribuiţi | 
 

 Such a mystery;

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Such a mystery;   Joi Iul 28, 2011 5:58 pm

    Lacul era atat de aproape incat, daca ar fi intins mana, ar fi putut sa trimita incretituri pe suprafata neagra a acestuia. Insa doar privi cu acea expresie trista si abatuta in ochi reflexia stelelor si a lunii pe oglinda intrerupta din cauza vantului, si isi imbratisa genunchii mai mult. Frigul il facu sa se infioreze si se lipi si mai mult cu spatele de scoarta dura si denivelata a copacului, tinand bagheta cu o mana si incercand sa simta daca avea sa alunece; insa nu putu. Era prea amortit din cauza noptii foarte friguroase, desi era vara, si oboseala il facea aproape sa adoarma.

    Cu doar cateva minute in urma fusese la etajul al doilea, iesind dintr-o baie din apropiere si parand foarte tulburat si dezgustat—iar acum era ghemuit la baza copacului ce se apleca peste lac, cu ochelarii acoperiti de o pelicula fina din cauza aburilor respiratiei sale si fara pelerina, inghetand in timp ce minutele treceau poate cam prea incet. Nu stia cat era ceasul si nici nu putea sa-si aminteasca vreo vraja sa materializeze o pelerina din nimic, insa isi putea aminti vag ca avea chitara pe undeva prin apropiere, probabil pierduta prin iarba de la picioarele sale—o adusese pentru ca vroise sa se relaxeze putin in timpul noptii pentru ca nu putuse sa adoarma deloc. Fusese o idee proasta, bineinteles, iar acum se simtea vinovat.

    Inghiti in sec si reusi sa-si gaseasca mainile si sa ridice bagheta pana la nivelul ochilor, murmurand ‘Lumos’ si inchizandu-si ochii cand lumina aproape il orbi. Lacul scapara verzui si clipi de cateva ori ca sa se obisnuiasca cu fascicolul alb din bagheta dupa ce isi deschise ochii, mai apoi lasandu-si capul pe spate si lipindu-si ceafa de trunchiul gros si incomfortabil al copacului. Gandurile i se involburara in minte, insa nu indrazni sa scuture din cap in caz ca i se facea rau—ii era foame si totusi se fortase sa nu se duca la bucatarie si sa vina la lac—si doar le lasa sa se miste in voie printre imaginile din mintea lui in timp ce-si inchise ochii si inspira adanc.

    Fu o idee proasta.

    Clipi brusc si se incrunta, reusind sa aseze bagheta undeva langa el si sa-si retina alt fior in timp ce, tremurand din cauza frigului si oh merlin de ce naiba nu te duci in castel? sunandu-i in minte, isi scoase ochelarii si ii sterse repede, punandu-i inapoi cand vederea i se incetosa. Se intreba daca putea sa mearga pana la castel fara sa se impiedica si sa cada in cap, insa faptul ca-i tremurau mainile nu era incurajator—se dadu batut repede cand nu reusi sa se ridice in picioare si se abtinu din a-si da ochii peste cap, frecandu-si insa fruntea transpirata si incruntandu-se.

    “Esti un idiot,” mormai el, incrucisandu-si bratele pe piept din nou si suierand o injuratura. “Chiar esti un idiot.”

    Isi musca buza de jos si ridica bagheta putin mai sus pe sub brat, privind in sus si printre crengile acoperite de frunze verzi, intunecate. Nu putea vedea cerul complet—doar fasii de colo colo, pe care stelele straluceau in mod ciudat, parand ca se misca odata cu vantul. Cu o singura mana si inca privind cerul, isi trase geaca mai aproape de corp, un lucru care nu-l ajuta sa se incalzeasca deloc, si se ghemui cat mai mult cu putiinta. Isi intoarse privirea spre suprafata lacului, iar ochii ii erau tematori si putin tristi in spatele ochelarilor cu rame negre.


Ultima editare efectuata de catre Cameron W. Grayson in Joi Iul 28, 2011 10:14 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Joi Iul 28, 2011 8:46 pm


    Era o noapte de vara si totusi friguroasa. Ceasul de langa pat indica ora 2:00. Nu puteam deloc sa adorm. Cu cateva ore inainte ma certasem rau cu Gera. Nu puteam intelege de ce uneori este asa incapatanat. Pana la urma poate ca zodiile au si ele de-a face cu temperamentul nostru. Gera e intradevar ca un berbec. Pentru ca ma foisem atata timp in pat, am ales sa imi petrec orele ramase in camera de zi a ochilor de soim. Uitand ca semineul nu era aprins vara, el fiind singurul lucru care lumina de obicei noaptea aici, am dat peste o bezna totala. Singurul lucru care aducea o farama de lumina era Luna plina ce o puteam observa chiar din capul scarilor. ‘Oare daia m-am certat cu el? Pentru ca e luna plina?’ Ganduri idioate imi treceau prin minte. Eram prea suparata si cautam orice tip de scuze...

    Aveam nevoie de aer. Dupa ce mi-am pus pe mine hanorcaul preferat, m-am repezit prin tablou. Somnoroasa, doamna din tablou imi deschise calm, ceea ce ma scutea de alte teorii cum ca nu aveam voie sa ies prin castel la ora asta. Am profitat si am coborat rapid scarile, avand grija sa nu ma impiedic tocmai acum si am iesit prin usa masiva a Castelului. Curios era faptul ca nimeni nu era prin jur sa ma observe. ‘Se pare ca e o noapte norocoasa.’
    Stiind ca e doar o noapte de vara, nu m-am strofocat prea tare sa imi iau pantaloni lungi. Iesisem in pantalonii mei scurti cu buline idioate, dar care totusi ii adoram. Mi s-a zbarlit pielea pe mine si am incercat sa “intru toata” in hanoracul meu larg, asa cum imi placea sa port.

    Era bine. Aveam nevoie de un pic de liniste si aer proaspat. ‘Oare eu eram devina? ‘ Stateam in mijlocul curtii interioare si priveam acolo unde ar fi trebuit sa fie fereastra de la camera baietilor, unde Gera dormea dus, probabil. Realizand ca ma putea vedea oricine ca iesisem afara din castel, m-am adapostit langa copacii mari de langa Lac. Vroiam sa ma asez si sa ma culc exact acolo. Totusi gandurile imi erau furate de …el. O mica luminita imi atrase brusc atentia. Locatia acesteia era cam la 2 ,3 copaci departare, ce putin asa estimam. Curioasa, m-am ridicat si m-am apropiat cu grija. Luminita s-a stins. Aeriana de mine, uitase bagheta in camera, era prima data cand mi se intampla asta; fara bagheta parca nu eram eu. Nu puteam sa deslusesc prea multe, dar nici nu am avut curajul sa ma aproprii prea mult. Se parea ca mai era cineva care nu avea somn.

    De obicei sunt bagareata, dar ceva ma facea sa nu par indiscreta. M-am indepartat cat am putut de usor de langa cel ce statea foarte aproape de Lac si mi-am ales un alt loc in care sa-mi petrec urmatoarele ore…singura.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Joi Iul 28, 2011 9:24 pm

    Bineinteles ca o auzi; faptul ca isi spunea ‘Wolf’ probabil ca il facuse sa se ambitioneze sa fie tacut si sa asculte totul in jurul lui. Vru sa spuna ceva, dar cuvintele ii statura in gat, asa ca privi prin intuneric cum o forma se misca mai departe si fu foarte tentat sa strige sa-l astepte si sa nu-l lase acolo, dar nu o facu, fiind mai interesat sa-si ia gandurile de la ce se intamplase in trecut, in special imaginile care l-au bantuit de multi ani de fiecare data cand incerca sa se concentreze pe involburarea mintii sale. Studenta—oh, putea sa stie ca era studenta, nici un baiat nu era chiar asa de delicat ca o fata, oricat de mult ar fi vrut sa fie—se indeparta incet de el si Cameron simtea nevoia sa se ridice si sa se duca dupa ea.

    Probabil ca avea sa fie atacat si injurat, insa faptul ca nu vedea nici o urma a vrajii ‘Lumos’ il incuraja putin, aratand ca, probabil, nu avea bagheta—dar ezita. Daca avea si nu vroia sa fie vazuta prin noapte de catre cei din castel? Daca avea motive sa se departeze de o alta persoana? Si totusi, chiar vroia sa se ridice si sa se duca dupa ea, iar, intr-un final, curiozitatea birui teama si ezitarea si se ridica anevoie.

    Un val de ameteala il invalui pentru cateva secunde si trebui sa astepte pentru mai bine de un minut sa se poata misca, luptandu-se cu faptul ca se simtea foarte rau si bazandu-se pe curiozitate ca avea sa nu se impiedice ca un idiot si sa cada in lac. Facu un pas, apoi altul, si reusi sa-si tina echilibrul in timp ce se furisa dupa eleva cat de incet cu putiinta, incercand sa nu faca mai mult zgomot decat era necesar. Stia ca nu trebuia sa fie atat de curios si probabil avea sa se trezeasca in Aripa Spitalului cu leziuni interne din cauza faptului ca avea sa o surprinda pe fata; stia sigur ca puteau face tipii cand erau surprinsi in mod neplacut, iar tipele … probabil ca tipele erau si mai si.

    Trebui sa se opreasca in spatele unor tufisuri si sa se lase in genunchi ca sa reuseasca sa mai ia ceva energie. Bause doar vreo trei cani de cafea in ultimele douazeci de minute si, pe stomacul gol—care fusese plin inainte de prima ceasca—nu fusesera atat de bune ca de obicei. Mancase putin, dar apoi totul ajunsese iar afara din stomac, inclusiv cafeaua; nu prea vroia sa-si aminteasca detaliile, sincer sa fie, asa ca inspira adanc si se ridica, aplecandu-se putin ca sa nu fie vazut de dupa tufisuri. Isi inchise ochii, se concentra, apoi si-i deschise si merse mai departe dupa fata, care se tot grabea la fel ca inaite.

    Brusc, insa, se impiedica.

    ‘Oh, sh—’

    Cazu mai ceva ca un bolovan, insa reusi sa-si ridice mainile si sa-si protejeze fata, cazand, in schimb, pe brate, direct pe pietrisul de langa mal—se furisase pe acolo ca sa nu fie vazut, pentru ca malul era inconjurat de un zid gros de copaci si tufisuri. Injura zgomotos cand isi juli bratul prin geaca—care era putin rupta din cauza pietrelor ascutite—si se dadu batut cu tot furisatul lui, preferand sa se rostogoleasca pe spate si sa clipeasca de cateva ori. Fu putin fericit sa descopere ca nu isi sparsese ochelarii si nu se lovise din cauza acestora, insa fericirea nu dura mult si fu inlocuita de o durere uriasa de cap.

    Incerca sa se ridice, dar nu reusi, asa ca ramase pe spate, gafaind putin si incercand sa-si revina. Un lucru care l-ar fi facut cu ani in urma in cateva secunde, dar pe care il considera extrem de dificil acum, intins pe spate si respirand greoi.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Joi Iul 28, 2011 10:18 pm


    Am incercat sa imi gasesc un loc ferit, dar nu foarte intunecat unde sa ma asez. Pentru ca plouase acum cateva ore bune, in dimineata trecuta mai exact, pamantul era inca umed. ‘Firar..si astia erau tenesii mei noi!’ am exclamat cand piciorul meu se cufunda in ceva ce parea a fi o mica mlastina. Vroiam sa injur in continuare, sa ma razbun pe noroiul asta care mi-a aparut in cale, sa ma descarc de toti nervii pe care ii aveam…dar ceva ca o bufnitura ciudata se auzi undeva, in spatele meu.

    M-am intors grabita si recunosc, un pic speriata, deoarece zgomotul venea de langa Lacul de unde tocmai ma indepartasem. ‘Cine e acolo?’ am intrebat direct insa nu am primit nici un raspuns. Mi-am luat inima in dinti si am pornit hotarata spre lac. Spre surprinderea mea, nu era nimeni acolo. Dubios, unde putea sa fi disparut? O intrebare idioata, pentru ca oricum nu vedeam nimic fara “Lumos-ul” bagheteie mele care lipsea cu desavarsire. Fara sa-mi dau seama, am stat nemiscata aproape un minut privind Lacul, uitand de incident. Luna mangaia usor patura de deasupra lacului, parca era o oglinda uriasa in care te puteai privi.

    Nici o adiere de vant si totusi parca frigul ma curpinsese si mai rau , amintindu-mi ca cineva era (sau nu) prin preajma. Priveam in toate partile si nu puteam sa-mi dau seama de unde venise zgomotul. Incercam sa gandesc limpede, fara ca imaginatia mea sa depasasca limitele normale. Simteam ca cineva ma pandeste si primul gand care mi-a trecut prin minte era Gera. ‘Oare?’ Ma simteam ca intr-un film politist din filmele incuiate, pandind atent orice puteam deslusi in intuneric. Din locul unde stateam puteam observa tufisurile mari si stufoase care imbracau o parte a malului Lacului. M-am apropiat usor ghidandu-ma si mergand pe “linia” facuta de reflexiile Lunii in lac si m-am ascuns dupa primul tufis. Abia acum puteam sa imi dau seama cat de mica eram pe langa copacii astia masivi.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Joi Iul 28, 2011 10:52 pm

    ‘Cine e acolo?’

    Inspira adanc si isi freca fruntea cu dosul palmei care nu era julit, inainte de a incerca sa se ridice. Pietrisul scartai jalnic sub picioarele lui, trimitand un adevarat val urias de sunete peste tot in jur, asa ca nu mai incerca sa fie silentios, in schimb rezemandu-se de cel mai apropiat copac—care era, din fericire, chiar foarte aproape—si lasand afara cateva respiratii zgomotoase in timp ce incerca sa-si calmeze pulsul. Intr-un final, reusi chiar sa faca un pas spre tufisuri ca sa iasa de acolo, insa aproape se impiedica si se prinse la timp de o creanga joasa a copacului cu un ‘oof’ sonor.

    ‘Pentru numele lui—’ se intrerupse din gand insa la timp pentru a-si sterge fruntea din nou si de a inspira si expira adanc, durerea de cap inca persistand si innebunindu-l. ‘A fost o idee tampita.’ Facu o scurta pauza si inghiti in sec, fiindu-i rau din nou, inainte de a-si continua gandul. ‘Stiu.’

    Abia atunci isi dadu seama ca ii era frig si ca tremura din toate incheieturile, asa ca isi inchise geaca cu degete amortite si se imbratisa, incercand sa mearga fara sa se rezeme de ceva. Nu ii reusi. Decise, totusi, sa ramana acolo pana cand durerea de cap avea sa-i treaca si pana cand avea sa se lumineze, ca sa nu se impiedice si sa cada—isi pierduse bagheta prin pietris si ii era prea greu sa se miste ca sa o caute sub razele slabe ale lunii ce parea sa fie acoperita de nori din ce in ce mai mult. Asa ca, in loc sa alerge spre castel, se ghemui la baza copacului de care se rezemase pana atunci si ofta.

    Se simtea ca un idiot pentru ca se decisese sa vina in acea parte a domeniului in acea noapte si pentru ca se decisese sa se furiseze dupa cineva pe care nici macar nu o interesa ce facea cu adevarat. Se simtea ca un dobitoc pentru ca nu putea sa se tarasca sa-si gaseasca bagheta, si ca un tampit pentru ca … pentru ca asa se simtea el de obicei: ca un tampit care nu putea sa faca nimic intr-un mod bun si stia sa strice chestiile cele mai interesante. Si desi era acum amortit de frig, tot putea sa resimta cazatura, pentru ca toti muschii ii erau mai durerosi decat oricand si simtea ca avea sa cedeza la un moment dat.

    Mai trecuse printr-un scenariu similar cu doar cateva luni in urma, insa cedase cand era intins pe pat si ramasese asa pentru nu mai putin de jumatate de zi, inainte de a se trezi si de a spune ca-i era foame unui dormitor gol. In acea zi mancase cu adevarat ceva consistent si se simtise excelent, desi putin vinovat si putin mai mult ingrozitor. Totusi, restul zilei decursese lin si frumos si toate cele si totul mersese ca pe roate.

    Acum nici macar nu era acelasi scenariu.

    Se incrunta putin spre intuneric si apoi spre lac, care parea o groapa larga si foarte, foarte adanca. Macar nu era fricos si putea sa stea pe intuneric fara nici o problema—si se pricepea si la vrajile nonverbale si fara bagheta, da, bineinteles. Putea sa conjure un Patronus daca vroia, insa nu putea sa se gandeasca la asa-zisa lui amintire ‘fericita’, in ciuda faptului ca vroia putina companie; se abtinu si privi spre tufisurile care se intindeau pe o parte si pe alta a copacului de care se sprijinea, iar gandul ii reveni la studenta pe care o urmarise din pura curiozitate.

    Oare unde era? Se speriase sau nu? Fugise mancand pamantul sau inghetase si se speriase ingrozitor? Se intorsese la castel sau inca era prin apropiere, injurandu-l de mama focului? Poate chiar il privea—nu, mai mult ca sigur ca il privea, doar ca nu putea s-o vada, oricat de bine ar fi putut sa vada ochii albastrii prin intuneric in comparatie cu ochii de oricare alta culoare. Oare unde era?

    Nu trebuia sa se ingrijoreze, nu. Trebuia sa se concentreze la orice altceva, sa se relaxeze, poate sa isi inchida ochii si sa adoarma pentru cateva minute—nu era in padure, ci la lac, era o diferenta. Nu avea sa fie mancat. Probabil ca cineva avea sa-l gaseasca dimineata, daca nu se putea trezi, si avea sa-l stropeasca cu apa rece, speriindu-l.

    Insa, totusi, unde naiba se dusese studenta aceea?

    Intrebarea devenea deja obsedanta. Nu mai avusese ceva la care sa se gandeasca, curios si intrigat in acelasi timp de multe luni, poate chiar un an de zile—asa ca isi asuma riscul si isi drese glasul.

    Accentul sau puternic si pur american ii ingreuna putin cuvintele, impreuna cu tonul inca ragusit, dar reusi sa nu se imbarlige prea tare in vorbe de neinteles si puse o intrebare nimanui in particular, pentru ca inca nu stia daca fata mai era in jur sau nu.

    “Esti acolo? E destul de curios, pentru ca majoritatea ar fi fugit mancand pamantul.”

    Bineinteles, habar nu avea daca era acolo sau nu, insa vroia sa o inspaimante chiar si putin, desi chiar nu stia daca mai era cineva care se furisa printre tufisuri cum o facuse el cu doar cateva minute in urma sau nu. Isi inchise ochii, obosit, si astepta, calm si tacut.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Vin Iul 29, 2011 12:23 am


    Incercam sa zaresc ceva printre crengile din dreptul nasului meu; aproape ca intrasem cu totul in tufisul gros. Nici nu mai imi simteam picioarele care aproape inghetasera . ‘ Ce naiba e asa frig in luna iulie?’ gandeam eu in timp ce incercam sa nu-mi zgarii pielea de crengile ascutite. ‘De ce ma bagasem asa? De cine ma ascundeam?’ Trebuia sa fac cumva sa ies din capcana in care intrasem singura. Scena asta devenea din ce in ce mai sinistra pentru mine. Nu ma speriam usor, dar pentru prima data ma simteam neajutorata…probabil din cauza baghetei. ‘Eu? Neajutorata?’ Dar stiu sa ma descurc si singura… In acel moment am incercat sa imi eliberez picioarele din crengile dure insa singurului lucru pe care am reusit sa fac a fost sa imi ranesc glezna, o zgarietura incepand sa sangereze usor. ‘Au..’ am zis mai mult in gand pentru ca m-am agitat in asa fel incat m-am trezit cu o frunza in gura.. ‘Dezgustator..’

    Am avut impresia ca am auzit niste fosnete undeva in fata mea dar , desi ma chinuiam sa vad sursa, nu desluseam decat un mic paianjen ce se urca pe creanga de deasupra mea. ‘Oh..fuck! ‘ Uram din rasputeri paianjenii si nu stiu ce m-a facut sa nu tip ca o nebuna. Eram prea absorbita de aceasta scena misterioasa. Juram ca am auzit ceva si nu ma las pana nu aflu despre ce/cine e vorba. Tot ce trebuia sa fac era sa reusesc sa ma eliberez din multimea asta de insecte idioate ce eram sigura ca exista pe acolo. Pe deasupra, sunetele erau infricosatoare, cel putin in acel moment asa simteam. O multitudine de greieri si alte insecte minuscule “cantau” in natura lor…si eu imi simteam pentru prima oara inima batand neregulat de repede…eram speriata.

    “Esti acolo? E destul de curios, pentru ca majoritatea ar fi fugit mancand pamantul.”

    Prost moment sa vorbeasca. Auzind acea voce, am tresarit prostesc si m-am incurcat atat de tare in boschetele ala idiot incat, am cazut, nu stiu cum, exact pe cealalta parte a lui. Asta daca putea fi posibil. Imi simteam picioarele undeva sus, unul agatat prea sus de o creanga la fel de idioata ca si arborele din care facea parte. Intai mlastina, apoi asta… Simteam o durere in palme, ma julisem grav si puteam sa jur ca mi-am scrantit un deget. ‘Numai mie mi se putea intampla.’ Ma gandeam la amuzamentul celui care simteam ca ma priveste. O fata, imbracata nu tocmai corespunzator, cu picioarele pe sus, plina probabil de insecte si cu un picior sangerand. Cu un mic troznet creanga ceda si piciorul meu ateriza pe pamantul umed cu un mic…pleoshk. ‘Penibil.’

    Plina de noroi asa cum eram, am reusit sa ma ridic in picioare fiind atenta sa imi scutur “murdaria” de pe mine. In fata mea era un baiat blond cu niste ochi care mi-au sarit imediat in evidenta. Aveau o culoare de un albastru atat de intens ..exact cum imi placeau mie. Gandul mi-a zburat automat la ochii verzi ai lui Gera pe care ii iubeam enorm. Verde sau albastru? Nu ma puteam decide.

    Baiatul din fata mea nu spuse nimic. Insa isi fixa privirea undeva..in parul meu.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Gera George Rybak
Anul III
avatar

Mesaje : 175
Data de înscriere : 16/12/2010
Vârsta : 22

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Vin Iul 29, 2011 3:17 am

    Relatia dintre Gera si Dora, care altadata era una de intelegere totala, devenise tensionata si se isca din ce in ce mai des cu certuri mici. Ei bine, cearta din seara aceea nu fusese una mica, evident. Urlau unul la celelalt si trezira interesul tuturor studentilor de la ochi-de-soim ce erau la ora aceea in camera de zi. Cearta se sfarsi prin plecarea furtunoasa a Dorei din Camera de zi, urcand scarile in spirala catre dormitorul fetelor.
    Cu toata atentia Ochilor-de-Soim atintita asupra lui, Gera incerca sa fuga dupa Dora, dar fata deja tranti usa dormitorului atunci cand baiatul ajunse pe coridor. Suparat la culme, se duse si el la culcare, incercand sa uite de cearta si gandindu-se la un plan de impacare cu fata visurilor lui.

    Ceasul ticai usor si anunta monoton ora 2:00. Baiatul privea umbrele ce dansau pe tavanul dormitorului si asculta sforaiturile celorlalti baieti din dormitor. Nu era tocmai atmosfera in care sa poata adormi, asa ca se multumi sa priveasca in continuare umbrele, gandindu-se,fara sa vrea, la cearta de acum cateva ore. Degeaba incerca sa si-o scoata din minte, caci momentul ala era ca un virus ce ii afecta mintea, simtind ca innebuneste.
    Un scartait usor ce se auzi de pe hol ii dadu de stire ca cineva incerca sa se furiseze afara. Nu il putea condamna. Ar fi dat orice sa scape de sforaiturile infernale ale colegilor sai de dormitor. Poate asa ar fi putut sa se gandeasca in liniste la Dora si la un plan de impacare. Dar daca elevul care iesise era o eleva...daca era chiar Dora? Se ridica din pat si ajunse in urmatorul moment la usa, fara a face prea mult zgomot(nu ca ar fi contat, colegii erau prea ocupati cu sforaitul). In timp ce inchise usa dormitorului, zari o silueta in fata portetului de la intrarea in camera secreta. In urmatoarea secunda, silueta disparu prin intunericul din porter. Desi era cat se poate de nebunesc, Gera urma silueta necunoscuta si iesi si el fara din camera secreta, mai usor decat ar fi crezut.

    Acum se afla pe coridorul etajului 5, aprinzand cu bagheta cea mai apropiata torta. Desi asta ar fi insemnat sinucidere curata, daca Flich trecea in acel moment pe acolo, merita sa incerce, doar pentru a zari silueta intunecata. Din nefericire pentru el, era singur pe holul racoros.Silueta ajunsese probabil la parter deja, asa ca nu mai era nevoit sa cerceteze fiecare hol. Ciocani usor unul dintre zidurile de langa clasa de Farmece si in urmatorul minut alerga pe un coridor luminat de torte mici si de o culoare albastruie. Ajuns la parter, il intampina un mieunat, ceea ce il alarma si il facu sa iasa rapid pe domeniu. Aerul era racoros si nicidecum asa cum se asteptase. Desi era luna iulie, aerul era mai mult tomnatic. Norocul lui era ca adormise in roba albastruie, altfel ar fi inghetat de frig.

    Tremurand si incercand sa se incalzeasca, mergea in continuare pe cararea de pe domeniu. Se gandi ca nu ar fi o idee buna sa aprinda bagheta, l-ar fi dat de gol, asa ca merse in continuare prin intunericul bezna si dadu peste tot felul de insecte, facandu-i-se deja greata. Curiozitatea invinse scarba de insecte in cele din urma si isi continua drumul prin iarba inalta si deasa. Ajunsese aproape de lac, o oglinda absoluta a lunii pline ce isi scalda razele in apa intunecata. Un sunet de cazatura ii atrase atentia si se furisa in spatele tufisurilor. Desi jenat de situatia in care a nimerit, sa se ascunda dupa niste tufisuri, ramase acolo surprinzator de tacut. Un alt sunet, care suna ca si cum cineva a cazut intr-o baltoaca de noroi, sau ceva mizerabil, il facu sa tresara. Nu stia de ce, dar ii suna cunoscut. Apoi o voce complet necunoscuta pentru Gera se auzi de langa tufisurile din apropierea lui:

    “Esti acolo? E destul de curios, pentru ca majoritatea ar fi fugit mancand pamantul.”

    Surprins de vocea ragusita a baiatului din apropierea lui, Gera se ridica si incerca sa il zareasca prin tufisurile groase. Desi era intuneric, razele lunii cadeau pe parul lui blond si putea zari o silueta inalta si slaba, foarte slaba. Si tocmai atunci, murdara din cap pana in picioare de noroi, o zari pe Dora stand fata in fata cu baiatul necunoscut. Socat, Gera ramase dupa tufisuri si incerca sa prinda discutia dintre cei doi. Linistea ce se asturnuse afara nu era de bun augur.





_________________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://veritons.ucoz.com/
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Vin Iul 29, 2011 10:50 am

    Tresari atat de puternic atunci cand fata cazu langa el incat i se taie respiratia pentru cateva secunde si trebui sa ramana asa pana cand i se calma pulsul. Dupa cateva secunde, auzi cum se ridica si clipi, reusind sa se concentreze inde-ajuns ca sa o vada clar pe cea din fata lui, chiar daca intunericul continua sa persiste si luna nu parea a vrea sa se faca vazuta. Primul lucru pe care-l observa fu ca avea un paianjen in par, incalcit acolo pe undeva, crengi si frunze tot in acelasi loc si ca era plina de noroi cam pe toata suprafata picioarelor—apoi, dupa ce clipi iar, surprins, observa ca avea o rana urata pe glezna si sangera.

    De data aceasta, reusi sa se ridice si se sprijini de copac, o durere pe care nu o mai simtise pana atunci strabatandu-i piciorul. Isi retinu un scancet si privi in jos spre fata—era obisnuit sa fie mai inalt decat lumea, dar acum era putin cam ciudat, pentru ca nu mai era nimeni altcineva pe o raza de cativa metri si asa mai departe. Nu stia de ce, insa simtea ca si cum cineva era acolo, altcineva inafara de cea din fata lui. Probabil ca era imaginatia sa, insa pur si simplu instinctul il facu sa priveasca intr-o parte, spre tufisuri, observand o miscare fugara. Se incrunta si mai mult, insa isi aminti de fata si o privi iar, incercand sa treaca de stanjeneala momentului.

    “Sangerezi,” spuse brusc, aratand cu mana spre rana de pe glezna. “Ar trebui sa te duci in Aripa Spitalului.” Facu o pauza ceva mai lunga dupa ce spuse cuvintele pe un ton calm, si evita sa intalneasca ochii fetei, privind oriunde altundeva. Spre locul unde era paianjenul. “Oh, si …”

    Incet si cu grija, lua paianjenul din parul ei in cateva secunde, descalcind si cateva crengute si frunze in acelasi timp. Le arunca in spate, insa tinu paianjenul in mana stanga pentru a o ridica spre cea mai apropiata creanga si de a lasa gangania sa se tarasca printre ramuri. Zambi slab pentru cateva momente, apoi isi intoarse atentia spre fata si surasul pieri brusc, iar ochii ii stralucira trist din nou. Probabil ca era considerat un ciudat ca nu omorase paianjenul, insa—mintea lui lasa acest ‘insa’ sa nu se piarda—daca ar fi facut-o, s-ar fi simtit vinovat pentru paianjenul acela idiot care nu era mai mare decat varful unui ac. Cam asa era Cameron: se simtea vinovat din orice si dadea vina doar pe el insusi.

    Ramase tacut, sprijinindu-se cu spatele de copac ca sa nu se prabuseasca intocmai ca un copil de cinci ani si sa stea intins in noroi pentru tot restul noptii. Daca avea dreptate, mai era cineva acolo—nu stia cine, insa vazuse miscarea aceea si era sigur ca nici un animal atat de inalt nu se aventura atat de aproape de lac si de castel. Daca avea dreptate inca o data, o vazuse pe tipa prin castel, imbracata in uniforma celor de la Ochi-de-Soim si parand foarte distrasa. Nu-si amintea prea bine, insa culorile de pe uniforma sa le stia perfect—trecuse de atatea ori pe langa steagurile intinse in Marea Sala in drumul lui spre masa Cercetasilor ca nu putea nici sa uite soimul de pe fundalul albastru si argintiu.

    “Wolf,” spuse el brusc, intrerupandu-si ganduile si intinzandu-i mana fetei cu un suras. “Te-am vazut prin castel. Ochi-de-Soim, nu?”


Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Vin Iul 29, 2011 9:10 pm


    Putin mirata ca baiatul nu se prapadea de ras dupa aceasta scena, i-am raspuns scurt, uitand sa tip cand am realizat ca aveam un paianjen in par, de care “ma salvase” Wolf. “Da, ochi de soim. Eu sunt Dora. “ ‘O doamne…’ imi venea sa fug si sa dispar din “livada” aia de insecte. Simteam ca o sa mi se faca rau. Durerea de la picior devenea din ce in ce mai intensa , curios, pentru ca era doar o zgarietura care, intradevar, sangera din ce in ce mai tare.

    “Nu ma pot duce in Aripa Spitalului in toiul noptii.” i-am raspuns eu amintindu-mi de sfatul sau de mai devreme. “ Incercam sa ii intalnesc privirea, dar fiind mai inalt ca mine, mai inalt si decat Gera, nu reuseam sa ii vad din nou ochii albstrii; sau probabil nu vroia sa ma priveasca. Cred ca aratam groaznic.

    “Nici tu nu ai somn?” O intrebare care in alte imprejurari mi s-ar fi parut idioata, dar acum se potrivea perfect. Doar eram amandoi la o ora si intr-un loc care ne-ar fi asigurat biletul spre casa imediat. Neintalnindu-i nici acum privirea, am incercat sa-mi fac de lucru prin a-mi face rana sa nu mai sangereze. ‘ As fi vrut sa pot sa ma curat.’
    Un fosnet imi atrase atentia si privirea mi-a cazut pe binecunoscutele tufisuri de langa mal. Incepusem sa urasc zona cu toate zgomotele astea ciudate. Simtind respiratia baiatului mai accentuata, mi-am putut da seama ca si el se uita in directia de unde proveneau asa zisele sunete. Eram atat de curioasa si la fel de satula de tot misterul acestei nopti. Visam la patul meu moale din camera ochilor de soimi. La auzul unui al doilea fosnet , Wolf si cu mine ne-am apropiat in acelasi timp de locul cu pricina. Pret de o secunda privirile ni se intalnira. Nu stiam ce sa mai zic. Ma pierdeam in albastrul lor.

    “E cineva acolo?” a intrebat dintr-o data Wolf, amandoi asteptand apoi un eventual raspuns.



Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Kristin Day
Anul V
avatar

Mesaje : 491
Data de înscriere : 25/04/2010
Vârsta : 21

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 1:07 am

Paseam agale, chinuindu-ma sa-mi tin echilibrul prin acel intuneric. Nu voiam sa-mi aprind bagheta. Cineva din Castel m-ar putea vedea. Si nu cred ca mama m-ar primi acasa chiar acum. Intr-o noapte atat de friguroasa, si de intunecata. De ce mergeam inspre Lac? Nu stiam. Dar stiam ca trebuie sa ajung acolo. Aveam o presimtire ciudata. Ceva nu era cum trebuie. Ceva imi spunea ca nu sunt singura care bantuie pe-afara la aceasta ora. Aproape de lac vedeam doua umbre. Cineva inalt. Care privea undeva prin mine. Sau pe mine. Dar stiam ca nu ma poate vedea. Poate i-am atras atentia prin acea mica crenguta care pocnise sub tenisii mei jerpeliti. Dar nu. Nu cred ca eu i-am atras atentia. Si mai era cineva. Scund si ciufulit. Semana cu Dora Klein, de la Ochi - de - Soim. Dar nu putea fi ea. Ea n-ar fi iesit la ora asta din castel. Pasii ma conduceau tot mai repede spre cele doua umbre. Pana am auzit ceva fosnind in spatele meu. M-am intors prudenta. Din tufis se vedeau ochii lui Gera, tot de la Ochi - de - Soim. Dubios. Am auzit ca Dora si Gera se certasera. Ce faceau amandoi afara acum? Nu-mi placea chestia asta. Ceva nu-mi mirosea prea bine. Totusi nu m-am dus la Gera. Probabil ca nu ma cunostea. Am continuat sa ma apropii prudent de cele doua siluete, conturate tot mai bine. Da. O fata ciufulita si un baiat foarte inalt. *Poc.* Sub papucul meu. O crenguta marisoara pocnise. Cu un zgomot destul de asurzitor pentru urechile mele atente sa prinda orice zgomot care s-ar auzi. Baiatul se uita la mine. Dar nu ma vedea. Pentru a mia oara ma bucuram ca-mi alesesem blugii si hanoracul negru.
"E cineva acolo?"
Probabil ca era vocea baiatului. Nu putea fi a ei. Clar nu putea fi a ei. In cateva secunde m-am gandit cum ar fi mai bine sa fac. Sa ignor intrebarea, sau sa ma arat? Avand in vedere ca nu eram singura pe-afara, acel baiat nu putea fi decat un elev. Asadar. Nu aveam nimic de pierdut. Am inspirat, si am inceput sa merg cu non-salanta inspre ei.
"Poate ca da. Poate ca nu."
Am aruncat o privire rapida asupra fetei. Dora. Evident.
"Buna Dora. Strainule."
Am masurat-o pe Dora din cap pana-n picioare. Sangera. Si de ce era ciufulita? Intrebari bune. Din pacate fara un raspuns. Dar cine era acel baiat inalt? Nu-l mai vazusem decat o singura data, in trecere, pe hol. Cand ma grabeam inspre clasa de Potiuni. Blond, cu ochi de un albastru hipnotizant, era superb. Mi-ar fi placut sa stiu cum il cheama. Dar cine stia? Intotdeauna l-am vazut singur. Si grabit.
O chitara pe jos. Chitara lui. L-am vazut cu chitara cand am trecut pe langa el, la Potiuni. Ce facea cu chitara aici, la ora asta atat de tarzie? Dar intai trebuie sa ma intreb eu acest lucru. Si aveam un raspuns. Insomnie.
Am recapitulat repede ce-am vazut atunci: Gera in tufis; Dora si strainul cu chitara; Dora sangera; chitara era pe jos.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mythemuse.blogspot.com
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 1:02 pm

    “E cineva acolo?”

    Pusese intrebarea dupa ce auzise o ramura rupandu-se, nimic mai mult decat o crenguta. Tresarise, bineinteles, spusese cateva dintre injuraturile faimoase tipic americane in minte, injurase iar cand se impleticise si trebui sa se rezeme de copac pentru ca era obosit, insa tot intrebase. Era calm, sau cel putin asta era ceea ce tonul lui trimitea. Ochii inca ii straluceau straniu, o amestecatura de emotii de la ‘who the fuck’ la ‘oh sh—’, si parea chiar si mai obosit decat inainte. Nu era obisnuit sa intalneasca alte persoane care sa nu se uite putin ciudat la el, iar faptul ca Soimeanca nu o facuse il tulburase putin.

    “Poate ca da. Poate ca nu.”

    Tresari din nou, de data asta ceva mai puternic, si se dadu in spate cativa pasi, clipind. Nu o vazuse pe fata inainte si il speriase mai rau decat—okay, nu trebuia sa se gandesca la acel lucru. Pur si simplu il speriase si acum inima ii batea atat de tare incat parea ca avea sa aiba un atac de panica daca cineva avea sa-l mai sperie din nou. Isi trecu mana prin par in mod mecanic si inspira adanc, inainte sa expire, calmandu-se putin, pentru ca nu fusese o experienta prea frumoasa sa fie speriat de Christ doua ori in aceeasi noapte.

    “Buna, Dora. Strainule.”

    Se incrunta usor, insa pastra distanta. Nu vroia sa fie atacat de doua fete feroce—‘feroce’—asa ca isi incrucisa mainile peste piept dezaprobator si o privi din cap pana in picioare. Era inalta pentru o fata, insa nu mai inalta decat el, un lucru putin bun pentru ca intotdeauna fusese intimidat de persoanele mai inalte decat el, si un lucru putin rau pentru ca nu trebuia sa arate speriat. Nu putea. Era la Cercetasi, unde toti cei curajosi si bravi si asa mai departe erau—insa el probabil ca era descendentul unor lei fricosi, ceva imposibil.

    Clipi de cateva ori cand informatia i se inregistra in minte. Stia cine era fata de la Ochi-de-Soim—Dora, parca, un nume care ii amintea de acele desene animate de pe canalul de televiziune Incuiata Nicklodeon—asa ca nu trebuia sa se ingrijoreze pentru ele doua sa se sperie una de alta sau altceva. O examina pentru cateva secunde pe fata care tocmai venise, apoi, cu o expresie ce arata un calm desavarsit si putina iritare, dar cu o sclipire de teama in ochi, spuse pe un ton neutru:

    “Straino.”

    Facu o pauza scurta, apoi continua, incruntandu-se iar.

    “Nu ar trebui sa fi afara din castel la ora asta.”

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Kristin Day
Anul V
avatar

Mesaje : 491
Data de înscriere : 25/04/2010
Vârsta : 21

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 1:27 pm

    "Zise Strainul cu chitara." am spus usor, uitandu-ma la el. "As putea zice acelasi lucru." am rostit din nou, masurandu-l din cap pana in picioare. Parea speriat. Si era inalt. Foarte inalt. Prea inalt. Dar probabil ca acelasi lucru gandea si el despre mine. Asa ca am incetat sa-l mai judec. In schimb, l-am privit atent. Din cap pana in picioare. Foarte inalt. Foarte slab. Desi eram in aceeasi casa, nu l-am vazut niciodata la masa. Se explica de ce e atat de slab. Haine subtiri. Oare nu e inghetat de frig? Si totusi de ce avea chitara la el acum? La ora asta? De ce era singur? Nu-mi puteam raspunde la intrebari. Doar el putea. Dar dupa confuzia care se citea pe chipul sau, si in ochii lui albastri, cred ca nici el nu putea.

    Probabil ca si eu ii atrageam atentia. Cum il masuram eu din priviri, si-l studiam, asa facea si el. Dora se uita la noi, pur si simplu. Gera, din tufisuri, inca nu daduse nici un fel de semn. Cred ca venise ca sa vorbeasca cu ea. Dar deocamdata ne studia pe noi. Puteam spune ca nici el nu-l cunostea pe Strain. Nici unul nu-l cunostea. Dar eu vroiam. Imi starnea curiozitatea. Era ceva...in el....despre el...care ma atragea. Nu intelegeam nici ce, nici de ce. Stiam doar ca trebuie. Trebuia sa-l cunosc. Dar probabil nu acum. Am observat ca avea haina putin sfasiata. Oare cazuse? Ca si Dora? Pantalonii cu buline ai Dorei ma amuzau. Dar nu era acum cazul sa rad. Ramele mari ale Strainului mi-au atras atentia. In spatele lor se ascundeau acei ochi. Intamplator, privirile ni s-au intalnit. Nu cred ca am putut clipi. Privirea sa era prea hipnotizanta. Cred ca mi-a putut citi gandurile cat m-a privit in ochi. Pentru ca apoi si-a intors privirea inspre Lac. A pufnit si si-a stapanit un zambet.

    Oare ce vazuse in ochii mei? Vazuse ca deja eram obsedata de personalitatea lui, desi nici macar nu stiam cum il cheama? Vazuse ca m-am indragostit...de ochii lui? Ce vazuse?

    "Nici macar nu stiu cum te cheama." mi-a spus, uitandu-se inca undeva departe. "As putea sa-ti spun. Dar imi place cum suna 'Straina'." i-am raspuns, asteptandu-i reactia. A dat din cap si a facut o grimasa. Nu era ceea ce astepta el. Era frustat. Puteam intelege asta. Nu a mai zis nimic. Privea departe.

    Am facut o grimasa. Nu intelegeam. De ce era interesat de numele meu? Ceva imi spunea ca ma mai vazuse. Sau mi se parea.

    Dar ce ma framanta pe mine. Ce vazuse in ochii mei?


Ultima editare efectuata de catre Kristin Day in Dum Iul 31, 2011 1:03 pm, editata de 1 ori
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mythemuse.blogspot.com
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 2:35 pm

    Se incrunta cand ii intalni ochii si citi ceva in ei—nici nu stia ce citise. Era cumva—nu, nu putea fi. O mai vazuse prin castel. dar pana atunci ea nu-l remarcase si nici el nu o remarcase pe ea. Oare cum o chema? Era sigur ca era ceva care incepea cu litera ‘K’, dar nu stia mai mult. In alte dati nici nu se uitase la el, dar acum pur si simplu il privea cu ochi mari. Cameron nu-si putu stapani un zambet amuzat si se uita spre lac, intorcandu-se putin si incruntandu-se iar, nevrand sa para ca si cum ar fi ras de K. Katherine? Kate? Kat? Nu avea nici cea mai vaga idee, asa ca pur si simplu se gandi la ceea ce vazuse in ochii ei.

    Nu-l privise din cap pana in picioare pentru mult timp, ci il privise direct in ochi. Stia ca avea ochii albastrii, deschisi la culoare, ceva rar intalnit la cei din Tucson, Texas, insa nu erau ceva impresionant dupa parerea lui. Multi din Anglia ii aveau albastrii, majoritatea avand si parul inchis la culoare, un lucru bun—gandul ii fu intrerupt de o amintire fugara si i se taie respiratia imperceptibil. Privi in jos, concentrandu-se pe orice altceva inafara de acea amintire, si isi trecu absent mana prin par cum facea de fiecare data cand era asaltat de ganduri. Totusi, ce vazuse in ochii ei? Entuziasm? Nu, nu era chiar atat de simplu. Curiozitate? Nu. Obsesie? Era prea de tot, fuck’s sake, chiar si pentru Cameron Wolf Grayson.

    Era ingrijorator. Nu,nu ingrijorator de straniu, doar ingrijorator de… de cat de curios il facea. Privi peste lac, murmura cateva intrebari fara sa se gandeasca prea tare, facand aceea in mod automat—probabil ca o intreba care era numele ei—apoi lasa o rasuflare fierinte sa-i scape si privi cum aburul se ridica spre cer. Pentru cateva clipe, se gandi ca probabil arata ca si un dragon, asa ca inspira si expira iar, intr-un ritm normal. Urmari iar aburul cu privirea, insa atentia ii fu atrase de cu totul altceva si isi scoase ochelarii, stergandu-i cu un colt al jerseului.

    Doar atunci isi aminti ca ii era al dracului de frig si ca mainile ii tremurau. Era amortit si probabil ca de aceea nu simtise nimic si de multe ori ignora ce-i cerea corpul sau—insa acum frigul ii asalta din toate partile si aproape ca abia reusi sa-si puna ochelarii putin crapati inapoi, incercand sa noteze undeva in minte sa-i repare cand avea sa gaseasca bagheta. Isi incrucisa bratele peste piept, cu mainile cat mai ascunse, si chiar incerca sa se convinga sa repare ochelarii. Ii erau asa de cateva saptamani, de la un incident care-i invinetise ochiul—trezise tot dormitorul la doua noaptea cand plecase la o ‘simpla plimbare’ si unul dintre tipi ii aruncase o lampa in fata—si deveneau enervanti acum.

    Dar mai enervant era frigul. Ii patrundea prin haine si prin piele pana in oase si pentru numele lui Merlin, simtea ca si cum era pe punctul de a ingheta si de a se sparge daca cineva il atingea. Devenea din ce in ce mai constient ca tremura din toate incheieturile si ca cele doua fete probabil il priveau cu ochi mari, asa ca isi fixa atentia pe orice altceva, prinzandu-se de gandurile lui ca de o cale de scapare. Cum o chema pe fata? Kristie? Ceva de genul. Auzise pe cineva strigandu-i numele si era apropiat de Kristie, din tot ce-si putea aminti—insa memoria lui nu era buna la amintitul persoanelor si detaliilor despre persoane cu care nu mai vorbire niciodata.

    Si de ce se uitase asa la el? Gandul era ciudat, insa incepea sa devina suspicios si nu stia de ce. Temator. Probabil ca il privea asa pentru ca era cumva fascinata de ochii lui—da, da, asta vazuse in privirea ei: fascinatie. Gandul il facu sa se opreasca din tot pentru cateva secunde in timp ce-si amintea clar fascinatia intr-o alta privire albastra si stralucitoare, aproape gri, si apoi se reintoarse in prezent.

    O privi pe K cu ochi mari, tematori, si ii astepta raspunsul.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 2:36 pm

    Socata de aparitia lui Kristin dupa tufisuri, ma intrebam cate mistere mai ascunde noaptea asta. Dupa ce Kristin ma salutat, am dat din cap aprobator neputand sa scot o vorba de frig ce imi era. Ii priveam pe cei doi si, din instinct, am analizat atent reactia fetei. ‘Oare asa am reactionat si eu cand i-am vazut ochii?’ Un fenomen..asta era Wolf. Faza ciudata era ca si Kristin are ochii albastrii, cu o tenta mai spre gri. Ii adoram ochii , nu stiu daca i-am spus vreodata asta; daaar, nimic nu se compara cu acei ochi in contrast cu parul blond. Parca era scos din filmele americane, avand acea “inocenta”, daca ii pot spune asa , pe chip. Participam deja la o scena cam stanjenitoare, fara prea multe vorbe.

    “Se pare ca toata lumea are chef de plimbari nocturne.” am spus eu spargand gheata, moment in care cei doi si-au intors privirea spre mine. Doua perechi de ochi albastrii ma priveau,unul mai curios ca altul. Inima mi se facuse ca un purice. Tot ce vroiam era sa plec, cred ca tocmai stricasem un moment… Dupa cateva secunde, frigul invinsese. O ameteala idioata ma cuprinsese, capul parca imi vajaia si singurul lucru pe care am putut sa-l fac a fost sa spun “Kristin..”.

    Am simtit o mana puternica prinzandu-ma de brat si cineva ma ajuta sa raman in picioare. ‘Off, eu si slabiciunile mele.” Mai mult ca sigur eram palida, mai alba ca varul insa simteam cum fata imi lua foc. Cu un efort enorm, mi-am indepartat bretonul lipit de frunte si i-am multumit lui Kristin ca ma ajuta. Ochii albastrii se uitau acum la mine, dar in ceata in care parca ochii mei se pierdusera, nu imi dadeam seama care din cei doi era. Dupa parfumul cu o mireasma de floare de lotus care ma invalui, puteam fi sigura ca e totusi Kristin.

    O a treia voce, izbitor de cunoscuta am auzit inainte sa lesin. “Gera..”


OCC: sper ca nu va deranjeaza dramatismul asta, dar sincer, acum chiar mie rau, nu-mi pot descrie alta stare Laughing
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Gera George Rybak
Anul III
avatar

Mesaje : 175
Data de înscriere : 16/12/2010
Vârsta : 22

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Sam Iul 30, 2011 9:42 pm

    Venirea lui Kristin imi alunga orice suparare ce se acumulase in ultimele 10 minute pe Dora. Vazand-o cu strainul blond, am crezut in primul moment ca este o intalnire. Clar nu era asa, acum ca am analizat situatia.
    Am ascultat in continuare discutia celor trei, desi era cat se poate de stanjenitor sa stai ascuns dupa niste tufisuri. Incercam sa nu fac prea mult zgomot, dar ramurelele cazute pe pamant continuau sa trosneasca sub picioarele mele. Fata Dorei era palida si dupa cum se foia, nu se simtea in largul ei. Ceilalti doi se uitau in continuare unul la celalalt, cu niste priviri dubioase. Cel putin asa se vedea prin tufisurilea astea.

    “Se pare ca toata lumea are chef de plimbari nocturne.”

    Auzind din nou glasul Dorei, ma facu sa tresar si sa incerc sa zaresc mai mult prin vegetatia enervanta, care nu vroia deloc sa comploteze cu mine. Insfarsit, dupa ce am mai facut o gaura in tufisul gros, am zarit din nou chipul palid al Dorei, pe care se rasfrangeau razele lunii pline, facand-o sa semene cu o papusa de portelan. Ochii ii erau goi, care imi trezeau un sentiment de vid. Era pierduta in propria minte si …Dar linistea se sparse si totul se destrama. Fata cu pielea de portelan incepu sa se prabuseasca la pamant, dar Kristin o prinse la timp. O puse pe picioare si in timp ce ii multumi fetei, se uita catre Wolf. Mai urma o secunda de liniste si incepu sa se prabuseasca din nou. Kristin nu fu la fel de rapida ca data trecuta. Dora avea sa cada pe pamantul rece, sa isi raneasca fata fragila si palida.

    „Dora!”

    Si atunci am renuntat la orice ascunzis, la orice precautie pe care o luasem mai devreme. Nu imi pasa de ce credeau ceilalti doi. Tot ce conta era sa o ridic pe Dora, sa o iau in brate si sa ii imprumut din caldura corpului meu. Sa o dezghet pe regina de gheata, caci fata era ingrozitor de rece. O prinsesem in ultimul minut si acum o tineam strans.

    „ Trebuie sa o duc in camera de zi..” am inceput eu, uitandu-ma catre Kristin. Speram sa inteleaga din priviri, si nu are sa imi stea in cale, scapand de momentele jenante. Dadu usor din cap si deja ma grabeam sa ma pierd prin tufisurile inalte cand o mana la fel de rece ca si Dora ma prinse de brat. Era strainul blond. Nu spuse nimic, dar intelegeam din privirea lui de un albastru orbitor ca nu avea incredere in mine.Am clatinat usor din cap si i-am indepartat mana. „ E ok. Sunt de la Ochi-de-Soim.” am zis eu si i-am aratat insigna albastra din piept. Parea sa se linisteasca, dar nu am mai asteptat sa vad si restul. Dora era prioritatea mea acum, alergand cu ea in brate catre castelul intunecat. ” O sa fie bine” i-am soptit incet fetei fragile din bratele mele si am continuat sa merg prin bezna, incercand sa zaresc usa imensa de stejar.


_________________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://veritons.ucoz.com/
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 12:40 pm

    Cand Dora se prabusise, o ajutase pe K sa o ridice, ingrijorarea fiind clara in ochii lui; atunci cand strainul—oricine ar fi fost—se repezise sa o ridice, stia ca el era cel pe care-l vazuse inainte ca cealalta fata sa iasa din intuneric; insa nu era prea increzator. Il prinsese de brat si il privise cu ochi mari, nelinistiti, apoi il lasa sa plece dupa ce-i spuse ca era de la Ochi-de-Soim. Desi nu o cunostea pe Dora aproape deloc, nu vroia sa fie ranita de cineva. Acum privea dupa cei doi, inca ingrijorat, si incerca sa nu para ca ar fi vrut sa ii urmareasca. Stia ca trebuia sa mearga dupa ei si sa-i enerveze cu prezenta lui, insa nu se putu abtina sa faca doi pasi in fata inainte sa se opreasca.

    Trebuia sa-si gaseasca bagheta si chitara si sa mearga inapoi in dormitor—probabil sa adoarma pentru cateva ore, daca avea noroc. Sa nu mai primeasca o lampa in fata, desi de multe ori trebuia sa se fereasca de chestiile aruncate spre usa cand vroia sa iasa. Trase fermoarul de la jerseu in sus si se uita in jur, invartindu-se pe loc si pasind dintr-o parte in alta in timp ce incerca sa se orienteze. Lacul era intr-o parte, castelul in cealalta, iar bagheta… la dracu’. Nu stia. Nu-si mai amintea clar, in orice car, si deja incepea sa devina enervant. Nu vroia sa foloseasca vraji fara bagheta ca sa nu para ca se dadea mare, insa trebui.

    O privi pe furis pe K si merse spre tufisuri, trebuind sa se descalceasca de cateva ori dintre crengi inainte sa ajunga pe malul acoperit de pietris pe care-si pierduse bagheta.

    “Accio,” murmura el si prinse bagheta in mana fara sa o scape, inainte de a se intoarce spre locul unde o lasase pe Cercetasa si a-si taia o cale prin tufisuri cu miscari rapide din bagheta. “Ar trebui sa vedem unde merg,” spuse el brusc cand ajunse langa ea, incruntandu-se usor. “Adica—er—sa vedem ce s-a intamplat cu Dora.”

    Vroia sa-si ia chitara ca nu cumva sa se strice, sa treaca prin turn sa-si ia pelerina aia nenorocita, probabil sa ia o cafea de la Bucatarie, dar acum singurul lucru pe care vroia sa-l stie era daca Dora avea sa fie bine sau nu. Nu stia daca era ingrijorare de genul Astropufilor sau de genul Cercetasilor, dar balanta se inclna putin spre a doua. Pur si simplu asa spera el. Nu ca nu i-ar fi placut de Astropufi, erau de treaba, insa nu chiar asa de curajosi ca si Cercetasi—si de ce se gandea la acle lucru tocmai acum cand trebuia sa se ingrijoreze de orice altceva? Desi ii era frig, nu avea sa treaca sa-si ia pelerina pentru ca, d’oh, putea supravietui. Era mai important sa stie daca Soimeanca era bine sau nu, doar erau la aceeasi scoala, nu?

    Ii era si lui putin rau, da, dar probabil pentru ca nu mancase aproape nimic toata ziua, iar cafeaua nu ajutase deloc. Putea sa ignore si raul, si frigul, asa ca nu trebuia sa se ingrijoreze, desi ii tremurau putin mainile din cauza celui din urma si isi simtea fata transpirata si rece. Oricum, nu era ceva rau. I se mai intamplase. Putea macar sa mearga acum, pentru ca era destul de amortit sa nu mai simta juliturile si ca-si lovise piciorul destul de rau, asa ca totul era bine—sau cel putin asa credea el. Isi sterse fruntea si clipi obosit, incercand sa nu se lase dus de somn si de ce mai era prin capul lui.

    Isi puse bagheta in buzunarul pantalonilor, fara sa mai incerce sa vada unde era chitara aceea. Se intoarse spre K—care era numele ei? Pentru Merlin, nu-si mai amintea nici daca avea sa moara sau ceva de genul—si o privi cu aceeasi ochi mari, de catelus, pe care-i avea intotdeauna.

    “Um—” Se balbaia ca un idiot, asa ca isi trase o palma mentala si continua in acelasi mod, cu tonul putin mai obosit. “Um—putem merge sa vedem ce s-a intamplat cu Dora, asa-i? Adica—um—sa nu ne prinda ingrijitorul sau ceva.” Murmura ceva printre dinti la adresa ingrijitorului si incepu sa faca niste pasi spre castel. “Vi?”
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Kristin Day
Anul V
avatar

Mesaje : 491
Data de înscriere : 25/04/2010
Vârsta : 21

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 1:46 pm

    "Kristin..." am auzit vocea sfarsita a Dorei in timp ce se prabusea. 'Fuck, nu te las sa te duci' m-am gandit si am prins-o de mana. Am ajutat-o sa se tina pe picioare pe moment. Dar dupa ce am ridicat-o, n-a durat mult si s-a prabusit din nou. Fara sa vad. Fara s-o prind. "Dora!" am auzit vocea lui Gera. L-am vazut apoi sarind din tufis incercand s-o prinda pe ea.

    "Trebuie sa o duc in camera de zi..." mi-a spus dupa ce a prins-o in ultimul moment. M-a implorat din ochi. 'Fara intrebari inutile. Nu-mi sta in cale. Te rog.' imi spuneau ochii lui. Am incuviintat usor si m-am dat la o parte. Dar o mana ca de gheata l-a prins pe Gera. Am tresarit. Era Strainul. "E ok. Sunt de la Ochi - de - Soim" i-a spus Gera Strainului. Cu greu i-a dat drumul. Mi-am dat seama ca voia totusi s-o stie in siguranta. De ce m-a facut sa ma simt ciudat asta? Eram invidioasa pe Dora. Lesinasem de atatea ori, si nimeni nu facuse asta pentru mine. Niciodata. Dar nu puteam totusi sa fiu suparata pe ea. Nu era vina ei ca lesinase.

    Strainul privea in urma lor. De ce ma atragea atat de mult acest tip? Voiam sa stiu mai multe despre el. Se cunostea ca vrea sa-i urmeze. Si totusi n-a facut-o. De ce a ramas? Dupa doi pasi s-a oprit. Si n-am inteles de ce. Isi inchise jerseul si se uita in jur. Ceva ii lipsea. Chitara? Era la doi copaci distanta. Bagheta, poate?

    Mi-a aruncat o privire furisa si s-a indreptat spre malul lacului. "Accio" a murmurat dupa cateva secunde si a prins ceva.

    "Ar trebui sa vedem unde merg." mi-a spus. A facut o grimasa si a reformulat. "Adica - er - sa vedem ce s-a intamplat cu Dora." 'De ce se balbaie? E timid? Nu pare.' m-am gandit. Dar daca totusi era timid? Nu-mi puteam da seama. A aruncat apoi o privire absenta in jurul lui. Probabil cauta ceva. Sau se gandea. O alta grimasa. De data asta puteam fi sigura ca se gandea la Dora.

    Dupa ce si-a pus bagheta in buzunarul pantalonilor, s-a intors spre mine. Si m-a privit. Cu aceeasi privire hipnotizanta. 'Controleaza-te, nu te pierde!' imi spunea constiinta. Dar nu puteam s-o ascult. Ma pierdusem deja in ochii lui. Mi-a spus ceva. Dar n-am inteles ce. Eram ca in transa. Sau nu voiam sa inteleg. Oare mai vedea ceva in ochii mei?

    Deodata si-a intors capul si a facut doi pasi. "Vii?" m-a intrebat Strainul, cu vocea sa de gheata, privindu-ma lung. Mai mult ca sigur ma vedea ca pe o ciudata. Dar am indepartat repede acest gand ce ma speria. Am incuviintat si l-am urmat.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mythemuse.blogspot.com
Gera George Rybak
Anul III
avatar

Mesaje : 175
Data de înscriere : 16/12/2010
Vârsta : 22

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 4:20 pm

    Paseam in continuare prin intunericul apasator, atent la fiecare miscare din bezna. Teama ma cuprinse fiindca nu intrezaream deloc usa masiva de lemn, o pata de lumina, o lumina a sperantei. Dar oare de ce era totul asa intunecat? Luna disparuse complet si nimic nu mai putea fi zarit prin bezna. Era frig, foarte frig. Imi simteam dintii clantanind si pielea incercand sa se apere de frigul naprasnic, dar fara succes. Degeaba incercasem sa fac o vraja Lumos, caci nu iesira decat doua scantei micute, care se evaporasera in bezna ucigatoare.

    Dora murmura incet, cu o mana de gheata tinand-o strans pe a mea. Ii simteam raceala trupului pana in adancul inimii si incercam sa o incalzesc din tot sufletul, dar aceasta refuza sa accepte caldura corpului meu, ramanand o regina de gheata. O papusa de portelan. Cum ma puteam gandi la asa ceva in acest moment? Dar gandul la o papusa de portelan starui in mintea mea si nu puteam accepta ca Dora sa devina una din ele. O papusa de portelan, rece, in cutia ei eleganta din pamantul roditor, tacuta pe vecie si negasindu-si linistea niciodata. Nu, nu putea sa se intample asa ceva. O lua la fuga, cu fata inca in bratele lui, cuprins de un sentiment de teama teribil de puternic. Inima ii batea puternic si fiecare gura de aer ii ranea plamanii. Un suierat puternic se auzea de pretutindeni si de nicaieri, un suierat ce parca venea din mintea lui. Simti o mana pe umarul lui si sari 5 metri inaltime, mai-mai scapand-o pe Dora.

    „Cine e acolo?” am spus eu, stiind ca e o intrebare penibila. Oricine ar fi fost, nu avea sa mi se dezvaluie mie. Sau poate era Kristin sau baiatul strain de mai devreme. Niciun raspuns.Mana continua sa ma stranga de umar, ranindu-ma, provocandu-mi durere. „Lasa-ma!” am strigat eu, dar fara succes si mi-am scos bagheta gandindu-ma rapid la o vraja eficienta. Eram anul trei, dar niciodata nu fusesem prea bun la a face vraji folosite in aparare. Am rostit prima vraja care mi-a trecut prin minte.

    „ STUPEFY! ”

    O raza rosiatica izbucni din bagheta mea si atunci, la lumina razei, am vazut posesorul mainii. O faptura cu o gluga ce ii acoperea tot corpul ma prinsese cu mana sa cu degete alungite, terminate cu niste unghii lungi si murdare. Nu avea ochi sau gura, si ma facu sa scot un tipat ingrozit. Eram pierdut. Ma inecam intr-o tristete continua si simteam cum picioarele imi cedeaza. Am strans-o puternic pe Dora in bratele mele si m-am prabusit pe pamantul rece.

_________________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://veritons.ucoz.com/
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 7:03 pm

    Deja incepea sa devina ridicol. Ii era atat de frig incat simtea ca ii clantane dintii si era sigur ca nu era din cauza vremii; acum, el si Cercetasa mergeau incet de-a lungul unei poteci, pasii lor rasunand, probabil, prin toata zona. Nu conta, oricum; simtea ca ceva era in neregula si simtea ca si cum trebuia sa se afle undeva. Brusc, auzi niste fosnete si se intoarse pe loc, tragandu-si bagheta din buzunarul pantalonilor si ridicand-o la nivelul pieptului in timp ce se concentra sa vada prin semi-intuneric. Chiar atunci cand crezu ca fusese doar imaginatia lui, auzi brusc un strigat—“Stupefy!”—si lampile care luminau calea, desi slab, palpaira.

    Se stinsera pe rand, una cate una, si pentru cateva secunde fu sigur ca ceva era in neregula. O respiratie suierata venea din spatele lui si intinse mana automat sa o prinda pe K de brat in timp ce se apropia de ea, nevrand sa faca vreun zgomot prea tare. Si chiar atunci cand fu pe punctul de a sopti ‘Lumos’, o mana il prinse de umar si ingheta. Ingheta la propriu, pentru ca nu se putu misca pentru cateva secunde; simtea ca se scufunda tot mai mult in ganduri si amintiri. Auzea iar certurile uriase, simtea iar tot ce simtise in trecut, iar si dramul de fericire pe care-l avuea in suflet disparea incet incet ca si cum nu ar fi existat deloc. Se lasa dus—oricum nu era cineva important, nu era ca si cum avea sa omoare pe cineva rau sau sa devina un Auror stralucit. Pur si simplu se lasa dus de apa.

    Mana ii cazu pe langa corp si simti pamantul sub palme in timp ce abia mai tinea bagheta in mana. Se scufunda tot mai mult si auzea respiratia horcaita tot mai aproape—insa ceva din el vroia sa lupte, nu vroia ca el sa fie pierdut unor Dementori. Trebuia sa se gandeasca la ceva fericit, la o amintire mai buna, insa nu putea—totul ii aluneca printre degete ca un material fluid, ca si apa. Incerca din nou cu acelasi rezultat si degete reci, osoase il prinsera de gat, strangandu-l in timp ce se sufoca si abia reusea sa respire—

    O amintire fugara ii fulgera in fata ochilor. Ochi albastrii, aproape gri, si un zambet larg si se vazu din nou in fata castelului, surazand in timp ce statea sub un copac, privind lacul. Abia implinise cincisprezece ani. O mana calda o incalzea pe a lui si era fericit, mai fericit decat fusese vreodata in mult, mult timp—

    Reusi sa ridice bagheta si il intepa pe Dementor undeva in fata, o scanteie stralucitoare facandu-l sa-i dea drumul. Se prabusi la pamant, insa reusi sa se tina de bagheta ca si cum viata lui ar fi contat pe aceasta si apoi o ridica la nivelul ochilor, spre unde credea ca era creatura.

    “Expecto Patronum!”

    Caprioara argintie, desi mica si neimpresionanta, lovi Dementorul in piept si Cameron reusi sa se ridice, clatinandu-se putin in timp ce tremura. Argintiul lumina drumul si o vazu pe Straina intinsa la podea, cu un Dementor deasupra sa, si abia avu timp sa faca Patronusul sau sa se repeada spre creatura, care se dadu la o parte cu ceva ce semana cu un geamat. Lampile se reaprinsera si, in timp ce caprioara astepta ceva mai departe, mai mult aluneca spre Straina si o prinse de mana, ridicand-o in picioare. Tremura din cap pana in picioare. Cameron o tinu si mai strans de mana si o privi cu aceeasi ochi mari in timp ce caprioara dadea din cap nelinistita, si se incrunta putin.

    “Poti sa stai in picioare?”

    Chiar in acel moment, caprioara tropai fara sunet spre ei si isi dadu capul pe spate, indicand spre o zona intunecata, dinspre care racoarea iesea in valuri. Fu confuz pentru cateva secunde, apoi ochii i se luminara si isi dadu seama la ce se referea. Oh, shit.

    Tinand-o inca de mana pe Straina, incepu sa mearga, incercand sa nu o forteze prea mult pe Cercetasa in timp ce se grabea si facea caprioara sa ii ghideze, sperand ca nu aveau sa ajunga prea tarziu.

Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Kristin Day
Anul V
avatar

Mesaje : 491
Data de înscriere : 25/04/2010
Vârsta : 21

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 7:48 pm

    Mergeam incet de-a lungul unei poteci, cu Strainul. Incepuse sa tremure. Nu cred ca era totusi atat de frig incat sa tremure de frig. Nu, categoric era altceva. Simteam asta. Stiam asta. Pentru ca simteam si eu ceva neobisnuit. Brusc, si-a scos bagheta si s-a uitat in jurul sau. M-am oprit.

    "Stupefy!" s-a auzit deodata. Nu stiam cine sau ce ar putea fi. Dar ma speriase. Am cautat sa ma apropii de Strain, dar nu era chip. Parca inghetasem pe loc. Am incercat sa ma misc, reusind totusi sa fac un pas. Mana sa ca de gheata m-a strans deodata de brat. M-am prabusit o data cu el la pamant in timp ce tremuram de-a binelea. O prezenta stranie. O mana pe umarul sau. Si pamantul sub palmele noastre. Simteam Dementorii in jurul nostru. Ma speriau. Am incercat sa ma intorc, sa vad ceva, dar nu reuseam. Un Dementor s-a aplecat asupra mea. Simteam cum ma sfasie...cum imi soarbe viata. Ma terminam incetul cu incetul. Se termina totul in jurul meu. Eram inghetata la pamant, cu un Dementor lasandu-ma fara vlaga. Am inchis ochii, asteptand sa se termine mai repede. Voiam sa scap de acel chin. De tot ce se intampla in jurul meu. De toate obsesiile pe care le aveam. De tot. Si toate. Stiam ca nu mai am scapare. Il simteam pe Strain undeva langa mine, la o distanta de cativa centimetri.

    "Expecto Patronum!". Vocea sa de gheata m-a speriat. Dar eu nu mai puteam incanta. Acum, asteptam sa se termine totul. Dementorul aproape ca terminase.

    Deodata, totul se termina. Nu mai simteam nimic. Dar nu ma simteam prea moarta. Am incercat, si am reusit sa deschid ochii. Nu, nu paream moarta deloc. Am zarit o lumina undeva deasupra mea. Am rasuflat usurata, si am inchis ochii inapoi. Strainul reusise. Ne salvase pe amandoi. Am simtit apoi parfumul sau, si o mana prinzandu-ma si ajutandu-ma sa ma ridic. Nu-mi dadusem seama, dar tremuram din toate incheieturile. Dar si el remarcase asta. M-am lipit de mana sa, incercand sa ma calmez. Sa respir. Sa-mi revin. Simteam ochii sai albastri atintiti asupra mea. Am privit in jurul meu si am vazut Patronusul sau. O caprioara. Imi placeau caprioarele. Gazela mea nu era atat de eleganta.

    "Poti sa stai in picioare?" m-a intrebat. Am simtit ingrijorarea in vocea lui. Speriata, am incuviintat usor. Caprioara s-a apropiat usor de noi si a indicat o zona intunecata. A facut o grimasa, de parca a avut o revelatie, si a inceput sa mearga. M-a tras usor inspre el. Mergea usor, incercand sa nu ma forteze. Caprioara ne ghida spre locul de unde racoarea venea inspre noi. M-am infiorat, si cu mana care nu era violent stransa de Strain m-am infasurat mai bine in vechiul meu hanorac.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://mythemuse.blogspot.com
Cameron W. Grayson
Anul I
avatar

Mesaje : 16
Data de înscriere : 27/07/2011

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 8:43 pm

    Intunericul devenea din ce in ce mai consistent in timp ce departau de drumul arhicunoscut de catre elevi si urmau Patronusul ce-si lovea copitele de pamant fara zgomot si intr-un fel care arata ca era nerabdator. Cu fiecare respiratie, Cameron isi simtea plamanii sfasiati de frig, iar gatul ii ardea din cauza faptului ca respira pe gura, aburii expiratiei sale ridicandu-se in sus si pierzandu-se prin aer; stia ca trebuia sa se grabeasca, insa K parea si era atat de fragila incat nu putea risca. Indeamna caprioara sa mearga mai departe mai repede si o intrebare ii trecu prin minte—ce cautau acolo? Dementorii nu puteau sa treaca de zidurile exterioare ale domeniului, sau cel putin asa stia el—era securitatea chiar atat de proasta?

    Brusc, pentru a treia oara in acea seara, sau pentru a zecea—nu-si mai amintea exact—frigul ii patrunse in oase si tresari cand o creanga i se rupse sub picior. Mergea incet, abia rasufland, incercand sa para cat mai relaxat, insa era clar ca era tensionat—si, in acel moment, ii vazu pe cei doi intinsi pe pamant si pe Dementori aplecati deasupra lor. Facu o miscare rapida a mainii, iar caprioara se repezi spre creaturi, dandu-i la o parte si facandu-i sa plece cat mai departe si apoi ramase acolo, asteptandu-i si luminand imprejur. De data aceasta, se grabi putin si se lasa in genunchi intre cei doi, si ii privi.

    Nici unul dintre ei nu arata prea bine, in special Dora. Cameron nu risca nimic si le verifica pulsul la amandoi; desi era slab, inca mai respirau. Ridica privirea spre caprioara argintie care se apropie si ramase in picioare langa el, incalzind atmosfera din jur, iar el o mangaie pe gat, murmurand un ‘multumesc’ fugar in timp ce privea de la Dora la celalalt tip, care era de la Ochi-de-Soim. Din cate stia el, cei doi inca mai aveau suflete, pentru ca nu erau mai albi decat ceara si pareau sa aiba vise—ochii li se miscau sub peoaple.

    Intrebarile ii venira iar in minte, ecoul lor agasant. Ce cautau Dementorii acolo? De ce ii atacasera? Cine ii trimisese? Era Hogwarts atat de periculos—aici i se stranse inima dureros si isi inchise ochii pentru o secunda—ca avea sa fie ca incidentul memorabil din anul doi de scoala a lui Potter in care scoala aproape se inchisese? Stia ca nu trebuia sa traga atatea concluzii ca mai apoi sa fie false si gresite, insa nu se putea abtine. Ce avea sa se intample cu el? Nu putea sa se transfere la o scoala din America, nu putea intra la o scoala Incuiata, nu putea ramane in Londa cu varul lui.

    Tulburat, privi caprioara. Avea ochii argintii, insa era o stralucire albastra in acestia si simti un val de recunostiinta fata de animal, care dadu usor din cap. Nu mai era frig, ci chiar cald, iar mainile care-i fusesera inghetate acum revenisera la temperatura normala—insa, pentru ca nu era amortit, simtea ca i se face putin rau. Caprioara ii atinse capul cu botul pentru o secunda si isi trecu mana prin par in mod mecanic, oboseala fiindu-i vizibila pe chip in timp ce privea de la Dora la Strain, la fel si ingrijorarea. Ajunsese cumva prea tarziu? Mai aveau suflete sau nu? Fusesera afectati tare de Dementori, foarte tare, sau holy fuck nu mai exista nici o sansa sa revina la normali?

    Un val de vina il cuprinse si se simti atat de vinovat incat isi musca buza de jos si isi stranse mana care tinea bagheta in pumn, incercand sa nu para ca dadea vina pe el insusi. Insa o facea. Daca nu ar fi pus intrebarea stupida, probabil Dora nu ar fi iesit din tufisuri, iar atunci K ar fi stat cu el, iar Strainul ar fi urmarit-o pe Dora, iar Cameron ar fi trimis-o pe K inapoi la culcare pentru ca asa vroia el. Nu stia de ce, dar chiar simtea ca era vina lui si desi stia ca avusese noroc sa-si aminteasca ceva foarte fericit, se invinovatea mai rau decat oricand.

    Cu ochii stralucindu-i de ingrijorare si fiindu-i mai cald decat inainte, ca si cum totul ar fi fost brusc cu douazeci de grade in plus, le verifica pulsul celor doi din nou si se aseza mai comfortabil langa Patronusul caprioara, asteptand si mangaind animalul pe gat.

    Spera ca nu era prea tarziu.


Ultima editare efectuata de catre Cameron W. Grayson in Dum Iul 31, 2011 9:44 pm, editata de 2 ori (Motiv : typos. damn.)
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Dora Klein
Anul III
avatar

Mesaje : 128
Data de înscriere : 08/06/2011
Vârsta : 26

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Iul 31, 2011 9:11 pm

    Sfarsita. Imi simteam pleoapele grele si incercam din rasputeri sa le deschid, sa pot vedea unde sunt. Incepeam din ce in ce mai mult sa aud niste sunete infundate, neclare. Muream de frig. Imi aminteam de cearta cu Gera, tipetele noastre imi rasunau puternic in urechi. Tipam, zbieram poate inauntrul meu. Nu stiu daca ma auzea cineva. Sunetele deveneau din ce in ce mai clare, deveneau zgomote, vuiete, ecouri. Ma simteam teapana pe ceva tare, intinsa si inghetata; mirosea a iarba si eram incredibil de nefericita. Cearta cu Gera mi se transforma in ura. El ma ura. “Nuuuuuuuuuuu.” Am deschis ochii. Mana imi era prinsa de ceva cald. Nu puteam scapa. Priveam spre cerul negru, de fapt nu, nu era cerul. Erau dementori. Mi-am intors capul incercand sa evit imaginea neagra care parca ma fura din lumea asta. Atunci l-am vazut; era Gera inconstient langa mine. Ceea ce ma tinea in prinsoare era mana lui..calda.Dar.. tremuram. Am schimbat privirea, incercand sa evit incontinuu gaura care ma sorbea, ma sfasia pe dinauntru.

    Desluseam doua siluete venind spre noi. O caprioara argintie ma facu sa imi inchid ochii la loc si un vuiet asurzitor imi inunda timpanele. Imi venea sa tip cat puteam de tare, dar timpul imi fura glasul. Ma pierdeam pe mine, nu-mi simteam nici inima, era pierduta in propriul meu corp; dar nu murisem, auzeam si asta ma convingea ca sunt inca pe un pamant moale. Imaginea unui tanar blond imi venii in minte. Ochii lui albastrii ameteau si ma evitau in acelasi timp ..scena mi se sterse din minte si acum Kristen si acelasi Strain ma priveau curiosi.

    Gera? Era oare langa mine. Unde sunt? Am simtit o mana atingadu-mi gatul rece. Era bine. Cine era? Nu puteam sa formulez intrebarea. Ochii inca imi erau grei si imi fortam pleoapele sa mi se deschida.
    “Oaare su..uu ..nt bbbin..e..binee…bine?” auzeam totul intr-un ecou. Cineva era cu mine? Era Kristin. Dada. Acum imi amintesc. Eram la Lac cu un tanar blond si Kristin. Mi-a fost rau..ultimul lucru pe care il stiu. Dar ce cauta Gera langa mine? Ce facea aici?

    O durere in piept ma fulgera si am putut lua aer in piept;gafaiam. Un val de caldura imi dezmortira degetele pe care acum incepeam sa le simt stranse in mana lui Gera. Am reusit sa deschid ploapele. Caldura ma facea sa ma simt mai bine. Provenea de la o caprioara de un albastru pal, delicata.

    Ii puteam vedea si auzi. Kristin si …. si amintindu-mi chipul perfect stiam ca se prezentase ca…Wolf. Am incercat sa ma ridic, dar fata a fost mai rapida ca mine si ma ajuta. Wolf ma intrebat imediat daca sunt bine si i-am raspuns cu o voce necunoscuta mie, ca sunt foarte ametita. Stateam acum alaturi de cei doi undeva, in mijlocul unei poieni, departe de Castel. Vroiam sa intreb ce s-a intamplat, dar expresia lui Wolf imi intuneca gandurile.

    Gera era inconstient langa noi. Inainte sa intru si mai rau in panica, Kristin, care pana atunci nu spuse nimic, ii puse mana pe frunte si ii ridica capul. Nu stiam cum sa reactionez, parca eram impietrita. Ma uitam cand la Wolf, cand la Kristin. Nu puteam concepe ca Gera sa nu mai fie.

    “Iarta-ma. A fost o simpla cearta. Te rog…vino inapoi!” mai mult am gandit decat am rostit cuvintele pentru ca nu mai aveam vlaga in mine. In aceasi secunda, Gera tusi si am intalnit ochii mei verzi ..dintotdeauna.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Gera George Rybak
Anul III
avatar

Mesaje : 175
Data de înscriere : 16/12/2010
Vârsta : 22

MesajSubiect: Re: Such a mystery;   Dum Aug 21, 2011 7:52 pm

    Cadeam in gol. Oare? Un vid ma purta pretutindeni facandu-ma sa ma simt suspendat in spatiu.Daca era moartea, atunci ma simteam resemnat. Dar de ce era moartea asa trista? O mie de amintiri dureroase imi strabateau mintea, ca mici unde de lumina ce strabat un cer intunecat.
    Si totul s-a destramat in urmatoarea secunda, cand plamanii m-au readus la realitate. Am tusit puternic si primul lucru care mi s-a infatisat in fata ochilor a fost chipul angelic al Dorei. O privire in care te poti pierde usor, o privire marina. Era ca si cum eram capitanul unui vas ce calatorea pe o mare nesfarsita. Simteam ca acea scena dura de ani, poate de secole. Continuam sa ma uit la Dora ...si ea la mine. Puteam face asta la infinit.

    Kristin sparse farmecul ce ne purta, cu o voce asa de ascutita incat ma facu sa imi intorc imediat privirea catre ea.
    "Ce-a fost asta?"
    "Dementori.." raspunse strainul blond si se ridica din locul in care arunca pietricele in apa intunecata. Luna era in continuare involburata de nori intunecati.
    "Dementori, Hogwarts..Ceva nu se potriveste" zise Kristin si incepu sa se plimbe printre noi. " Nu se presupune ca avem.. paznici ? "
    " Hmm.." am murmurat eu si m-am ridicat de pe pamantul rece.
    "Ne intoarcem?" intreba Dora, uitandu-se cand la mine, cand la Kristin. Strainul se indrepta catre mine, deja pregatindu-ma ca furtuna sa inceapa. Din fericire, furtuna nu veni.Baiatul intinse mana catre mine si astepta cateva secunde. Mi-am intins si eu mana, cu greu, si i-am strans-o. Inca simteam efectele dementorilor asupra mea, slabindu-mi trupul.
    " Eu sunt Gera " am zis, destul de jenat, fiindca baiatul nu spuse nimic in urmatoarele cinci minute. Continua sa se uite la mine. In urmatoarea secunda, atentia ii era atintita asupra lui Kristin. Dora se juca cu o suvita de par blonda si din cand in cand imi arunca o privire calda.
    " Cred.." am inceput eu, nesigur, incercand sa o privesc direct pe Dora. " Cred ca ar trebui sa ne intoarcem in camera de zi. E destul de tarziu.." am continuat eu, adaugand afirmatia cea din urma, neavand altceva de motivat.
    " Da..Cred ca da." spuse Dora si se indrepta catre Kristin pentru a o imbratisa. Dupa o imbratisare lunga si plina de susoteli, Dora se indrepta si catre baiatul caruia inca nu-i stiam numele. Il imbratisa scurt si privirile li se intalnira cand Dora se dadu mai departe. " Noapte buna..Kristin, Wolf" spuse fata si se indrepta catre mine. M-am multumit sa le fac semn din cap si in urmatoarea secunda sa ma intorc catre castel, impreuna cu Dora, a carei maini era mult mai calda acum. " Ce aventura.." i-am zis eu si a inceput sa chicoteasca. Am luat-o in brate si am alergat catre intrarea in castel. ' O seara normala' m-am gandit eu si am ras in sinea mea.



_________________
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului http://veritons.ucoz.com/
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Such a mystery;   

Sus In jos
 
Such a mystery;
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Dumbledore's Army :: Hogwarts grounds :: Lacul-
Mergi direct la: